DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 4,00)

În această seară, polițiștii doljeni s-au sesizat cu privire la faptul că, Andrei Sorin Cruțan, de 23 de ani, din comuna Unirea, a evadat din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj.

Cel în cauză are următoarele semnalmente: înălţime 1.77 m, greutate 65 kg, constituție atletică, faţă ovală, păr scurt şaten, ochi căprui, nebărbierit recent.

În momentul evadării, deţinutul era îmbrăcat cu o geacă de culoare verde, prevăzută cu glugă, cu interior roşu, pantaloni închişi la culoare, iar în picioare purta încălţăminte de culoare închisă.

Cel în cauză fusese condamnat la executarea a 3 ani închisoare, pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt, fiind adus în centru, pentru continuarea cercetărilor într-un alt dosar.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.

Totodată, polițiștii desfășoară activități specifice de căutare a tânărului, fiind mobilizate efective de poliție de la toate structurile.

De asemenea, au fost instituite filtre rutiere, pe raza întregului județ în vederea depistării tânărului în cauză și luării măsurilor legale care se impun.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.